Ursus oferă burse pentru studenți

Educaţie UBB

Ursus Breweries, alături de Universitatea „Babeș-Bolyai”, lansează programul de burse URSUS „Studenți pentru Comunitate” adresat studenților cu rezultate academice deosebite și o activitate intensă în beneficiul comunității locale, anunță compania printr-un comunicat de presă.

Bursa URSUS „Studenți pentru Comunitate” se adresează studenților din anul I de master sau în anul IV al studiilor de licență. Înscrierile în programul de burse au început pe 21 martie și se vor încheia pe 6 mai, rezultatele urmând a fi anunțate în data de 20 mai. Cele 10 burse,  în valoare de 400 RON pe lună, vor fi acordate în perioada octombrie 2011 – iunie 2012.

„Prin această bursă ne dorim să recompensăm excelența academică și să încurajăm implicarea studenților în societate, voința de a face o diferență în bine, calități indispensabile unui lider. Pentru că studenții de azi sunt liderii de mâine, cei care vor decide cum va arăta viața comunității din Cluj, din România sau de oriunde altundeva în lume. Este un program demarat într-un oraș emblematic pentru compania noastră, într-o universitate prestigioasă, cu studenți valoroși. Sperăm ca programul de burse să se bucure de succes, astfel încât să îl putem extinde și în alte universități și orașe.”, a declarat Diana Klusch, Director Corporate Affairs Ursus Breweries.

Programul recompensează studenții excepționali ai Universității „Babeș-Bolyai”, care au obținut media generală de minim nota 9 pe ultimul semestru încheiat. În același timp, candidații trebuie să demonstreze că au ambiția de a-i inspira pe ceilalți membrii ai generației lor, printr-o implicare activă în organizații non-profit sau în proiecte de voluntariat puse în folosul comunității din Cluj.

Prorectorul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Andrei Mărcuș, a adăugat că pentru Universitatea „Babeș-Bolyai” este o prioritate să suplimenteze fondul de burse cu sprijinul companiilor care înțeleg importanța recompensării performanței studenților.

_____________

Ana Giol

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts