Universitatea din București a decis marți, 23 februarie, creșterea mediei minime de admitere la studiile de masterat cu un punct, respectiv de la nota 5 la nota 6. Senatul Universității a anunțat că fiecare facultate din cadrul Universității își va putea stabili în continuare propria medie de admitere, însă aceasta trebuie să fie peste nota 6.
Noua metodologie se va aplica începând cu sesiunea de admitere iunie – septembrie 2017, anunță Senatul Universității din București. Astfel, începând din anul 2017, procesul admiterii la master poate fi unul mai complex la universitățile care aleg să impună cerințe ridicate în acest sens.
Absolvenții cu diplomă de licență pot opta să studieze concomitent la maxim două programe de studii, fie că este vorba despre două programe de masterat, fie că este vorba despre o altă facultate și un program de masterat.
Pentru aceia care optează să studieze la două programe, doar unul dintre acestea se va putea realiza pe locuri finanțate de la bugetul de stat, urmând ca cel de-al doilea să fie realizat pe un loc cu taxă, indiferent de media de admitere a studentului.