Activitatea principală a acestui centru se bazează pe o strategie esenţială în domeniul politicilor educaţionale pentru dezvoltarea atitudinilor civice, coeziunii sociale şi împlinirii personale.
Rodica Mocan, directorul centrului Lifelong Learning, a declarat că ”Uniunea Europeană defineşte lifelong learning ca fiind toate activităţile desfăşurate pe parcursul vieţii cu scopul îmbunătăţirii cunoaşterii, a abilităţilor şi a competenţelor în plan personal, civic, social şi din perspectiva locului de muncă, mai ales astăzi când facem faţă unei asemenea crize mondiale”.
Centrul de formare continuă şi Life Learning sunt proiecte la început dar în care conducerea Universităţii Babeş-Bolyai îşi pune încrederea.
Ambele centre se află într-o relaţie strânsă de colaborare cu centrul de Învăţământ la Distanţă pentru îndeplinirea obiectivelor instituţionale propuse şi pentru articularea învăţământului netradiţional la nivelul UBB.