Doisprezece morţi în urma accidentului aviatic de la Tuzla (update)

Social UBB Radio

Doisprezece persoane şi-au pierdut viaţa aseară într-un accident aviatic petrecut la Aerodromul Tuzla din judeţul Constanţa, anunţă agenţia Mediafax.

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat a anunţat că trei răniţi au fost trimişi cu un elicopter SMURD către unităţile spitaliceşti unde urmează să primească îngrijiri. Una dintre victime se află în stare foarte gravă a anunţat Raed Arafat. Potrivit medicului coordonator al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, Marian Beciu citat de Mediafax, cele trei persoane au multiple traumatisme şi arsuri. Conform oficialilor ISU Constanţa, avionul se pregătea să decoleze pentru un zbor de antrenament.

Din cauza unei defecţiuni, aeronava a ieşit de pe pistă şi a luat foc. În avion se aflau echipajul şi persoane care făceau paraşutism. Marin Anton secretar de stat în Ministerul Transporturilor a anuţat la Antena3 faptul că avionul şi misiunea aparţineau Ministerului Apărări Naţionale. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Constantin Spânu a confirmat faptul că aeronava AN 2 aparţinea Bazei militare aeriene Boboc din Buzău.

UPDATE:

Comunicatul Ministerului Naţional al Apărări anunţă faptul că avionul AN-2 ce aparţinea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc,  executa o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare şi  s-a prăbuşit în jurul orei 17.40, pe aerodromul Tuzla. În urma catastrofei aviatice, 10 militari şi-au pierdut viaţa, iar alţi 3 au fost răniţi.

La scurt timp după decolare, aeronava a pierdut brusc înălţime şi s-a prăbuşit. În urma impactului cu solul, aeronava a luat foc, incendiul fiind stins la ora 18.15, se mai arată în comunicatul MApN

Prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestei catastrofe aviatice.
Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea şi şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, îşi exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii militarilor şi transmit condoleanţe familiilor îndoliate.

UPDATE2:

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, citat de Mediafax a declarat faptul că anchetatorii au găsit în avionul prăbuşit la aproximativ doi-trei kilometri de pista Aerodromului din Tuzla, 11 persoane decedate.

Surse medicale au declarat pentru Mediafax că cei trei răniţi au fost aduşi cu elicopterul de la Spitalul Judeţean Constanţa, la Spitalul Militar din Bucureşti, în jurul orei 23.00

De asemenea un comunicat al MapN confirmă faptul că la bordul avionului AN-2 prăbuşit la Tuzla se mai afla Comandorul Nicolae Jianu, comandantul Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene “Aurel Vlaicu” din Boboc,

Comandorul Jianu, pilot clasa I, instructor de zbor ziua şi noaptea, în toate condiţiile meteorologice, este cel de-al unsprezecelea militar care şi-a pierdut viaţa în catastrofa aeriană. Era căsătorit şi avea doi copii se arată în comunicatul Ministerului Apărării.

UPDATE3:

Unul dintre cei trei răniţi a decedat în această noapte la Spitalul Militar din Bucureşti anunţă agenţia Mediafax. Este vorba despre militarul care a fost cel mai grav rănit, având arsuri de gradele trei şi patru şi fractură de femur. Cei trei răniţi au fost aduşi în Bucureşti de la Spitalul Judeţean din Constanţa în jurul orei 23.

Citeşte şi:  MApN: În urma catastrofei aviatice şi-au pierdut viaţa patru militari din cadrul Forţelor Aeriene şi opt din cadrul Forţelor Navale

_____

Cătălin Nunu

imagine: Mediafaxfoto

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts