Peste 400 de locuri în cămine vor fi puse la dispoziţia candidaţilor la statul de student al Universităţii Babeş-Bolyai pe întreaga durată a admiterii.
Locurile sunt situate în camere cu cinci paturi ale căminelor din Campusul Studenţesc Haşdeu şi candidaţii vor avea posibilitatea de a se caza cu părinţii, la un tarif de cazare de 25 lei/pat/noapte. Locurile vor fi disponibile în perioada 12-31 iulie 2017, în baza unei cereri transmise Serviciului Social al Universităţii, iar plata se poate face atât numerar, la administraţia Căminului 4, cât şi prin ordin de plată, în contul de Trezorerie al Universității Babeș-Bolyai.
În vederea obținerii unui loc de cazare, studenții trebuie să trimită o cerere și o copie a cărţii de identitate la adresa social@ubbcluj.ro sau să le depună la Serviciul Social al UBB (str. I. C. Brătianu nr. 14), cu cel puțin 3 zile înainte de data solicitată pentru cazare.
– Diana Cîmpean / Sursa fotografiei: transilvaniareporter.ro