Universitatea Babeș-Bolyai ocupă prima poziție în clasamentul global al universităților din România. Metaranking universitar 2017 stabilește ierarhia universităților românești în funcție de rezultatele combinării performanțelor individuale în clasamentele academice internaționale ale univesităților.
Clasamentul de anul acesta utilizează metodologia membrilor High Level Expert Group, numiți de către Ministerul Educației Națioanle și Cercetării în 2016. Potrivit unui raport final, doar 23 din 92 de universități incluse în clasament au prezență și activitate internațională.
Conform Metarankingului de anul acesta, prima poziție o ocupă Universitatea Babeș-Bolyai, poziția a 2a, Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București, iar pe a 3-a poziție se află Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Față de anul 2016, UBB și-a crescut vizibilitatea internațională cu un punct, rămânând pe prima poziție în topul național.
“UBB este din nou prima universitate din țară în Metarankingul Universitar-2017, păstrându-şi poziţia ocupată anul trecut în liga universităților românești de prestigiu. Sper să reușim și în viitor să ne menținem cel puțin între primele trei universități ale țării și să ne continuăm ascensiunea în unele dintre clasamentele academice internaționale”, afirmă prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.
Potrivit raportului, „Universităţile din Consorţiul Universitaria constituie cel mai vizibil grup academic de universităţi româneşti în aria internaţională a mediului academic.”
Astfel, aceste universități au obținut 38 de puncte dintr-un total de 90 obținute de universitățile românești: 14 puncte UBB; Universitatea București (UB) 10 puncte; Univesitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) 7 puncte, iar Universitatea de Vest Timișoara (UVT) 5 puncte. UBB și UAIC au avut un impact mai mare pe plan internațional față de celălalte 23 de universități românești înscrise în clasament.
Accesând link-ul de mai jos, puteți consulta întreg raportul Exercițiului Național de Metaranking Universitar-2017:
Accesând link-ul de mai jos, puteți consulta întreg raportul Exercițiului Național de Metaranking Universitar-2017:
– Gheorghița Boriceanu / Sursa foto: http://transilvaniareporter.ro (Dan Bodea)