Formaţia Univeristatea Jolidon Cluj a învins pe teren propriu, cu scorul de 39-29, echipa Rulmentul Braşov, într-un meci jucat în devans, din cadrul etapei a V-a a Ligii Naţionale de Handbal Feminin.
Handbalistele de la U jolidon Cluj şi-au dominat adversarele, ajungând să aibă un avans de 10 goluri chiar din prima parte a jocului, tabela de marcaj indicând la pauza 21-11, în favoarea gazdelor.
Diferenţa de scor s-a menţinut aproape constant şi pe parcursul reprizei secunde, elevele lui Gheorghe Covaciu impunând un ritm alert, care nu le-a permis braşovencelor să reducă din handicap.
Dintre clujence s-au remarcat Tivadar care a înscris 9 goluri şi Bîrsan şi Paraschiv, ambele cu câte 5 goluri.
În urma acestui rezultat pozitiv U Jolidon ocupă locul 2, în clasamentul Ligii Naţionale, cu 9 puncte, şi va întâlni în etapa a VI-a, pe 17 octombrie, liderul Olchim Râmnicu Vâlcea, în deplasare.
___________
Cristina Salvan
foto:u-cluj.ro