Medici specialişti din 11 ţări s-au întâlnit astăzi la Cluj-Napoca în scopul identificării soluţiilor pentru ameliorarea bolii tuberculoase în zona centrală şi est-europeană. Conferinţa a început astăzi, 28 aprilie şi va dura până în data de 30 aprilie, la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” (BCU).
Subiectele abordate vizează evoluţia bolii tuberculoase în fiecare dintre cele 11 ţări (Germania, Suedia, Rusia, Croaţia, Azerbaidjan, Bulgaria, Moldova, Polonia, Slovenia, Ungaria şi România), însă accentul va cădea pe România, şi anume se va discuta despre diagnoza în laborator. De asemenea, se va stabili un program de control la nivel naţional pentru asigurarea calităţii în medicina de laborator.
„Prin intermediul acestei conferinţe se urmăreşte creşterea calităţii noilor metode de luptă împotriva tuberculozei, precum şi îmbunătăţirea substanţială a diagnosticării, terapiei şi controlului acestei boli”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
În România, numărul bolnavilor de tuberculoză a ajuns la aproximativ 30.000, conform datelor Ministerului Sănătăţii.
_________
Baciu Anca