Trupa Funkorporation a câştigat marele premiu TiMAF 2012 [Galerie foto]

Din oraş Eveniment

Gala de închidere Transylvania Internațional Music & Art Festival a avut loc aseară la Opera Maghiară, începând cu ora 19:00, unde s-au desemnat și câștigătorii marelui premiu de trei mii de dolari, trupa Funkorporationn. 

Gazdele galei au fost Raluca Anton și Andi Daiszler care au adus în fața publicului șapte finaliști care s-au prezentat cum au putut ei mai bine prin muzica, literatura, dans, modă sau actorie.

Finaliști ediției a doua TiMAF au fost, pentru secțiunea muzică: Cristian Horea şi Emilian Gheorghe, ce au încântat publicul cu acordurile de vioară și chitară, trupa Funkorporationation, trupa Incognito şi Nuages Quartet. Pentru secținea literatură Roxana Toşu, studenta la jurnalism anul III a recitat câteva din poeziile care au adus-o în finală, iar la secțiunea latino, Georgiana Moldovean  și Cristian Călugăr au încins scena cu ritmurile de dans. Trupa Punct, adică Anca și Adrian Balint au reprezentat secțiunea actorie și au amuzat publicul prezent interpretând o poveste a doi tineri sinucigași.

În finalul serii în atmosfera TiMAF au avut loc și două prezentări de modă, a două tinere de la Facultatea de Artă din Cluj.

Toți concurenți s-au prezentat impecabil în fața publicului, iar acesta a avut ocazia de a vota ceea ce le-a placut mai mult. Publicul a desemnat câştigătoare trupa Funkorporation, care s-a bucurat de marele premiu ce le-a fost înmânat de directorul festivalului, Bogdan Buta.

[flagallery gid=48 name=”Gala de inchidere TIMAF 2012″]

 

_____________ 

Mădălina Gorschi

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts