Trei clujeni vor să cucerească cel mai înalt vârf de pe continentul Sud American

Din oraş Eveniment

Șeful de formație SPJ Salvamont-Salvaspeo Cluj, Vasile Cipcigan, alături de alți doi clujeni- fotoreporterul Olariu Eugen și Pătrașcu Ciprian vor porni în expediția Acocagua 2012, expediție care vizează atingerea celui mai înalt vârf de pe continentul Sud American, Vf. Aconcagua, 6962 metri.

Expediția va începe mâine, 24 ianuarie când vor pleca de la Cluj cu un microbuz până la Budapesta, vor zbura până la Paris, de unde vor pleca cu avionul până la Santiago de Chile, Mendoza.

Durata expediției va fi de 26 de zile, din care 10-15 zile vor fi efectiv pe munte. În mod normal din tabăra de bază și fără probleme cauzate de vreme precum vânturi și furtuni, în 10 februarie cei trei speră să ajungă în vârf.  Costurile expediției ajung între 3.500 -4.000 euro de persoană, iar sponsorul principal este Agenția Lanco din Argentina.  Expediția se bazează doar pe fonduri private, deoarece cei trei clujeni nu doresc să implice autoritățile locale.

Fotoreporterul Ziua de Cluj Eugen Olariu își propune să realizeze cât mai multe fotografii în timpul acestei aventuri: ̋ Rolul meu în expediție este de a realiza fotografii cât mai bune, de a le transmite în țară pe tot parcursul expediției, de a face materiale a jurnalului de bord, să spunem așa, pentru colegii din presa clujeană și nu numai.̏

Șeful de formație SPJ Salvamont-Salvaspeo Cluj, Vasile Cipcigan susține că pentru un sportiv a ajunge pe cele mai înalte culmi indiferent de sport este un obiectiv: “Ne dorim acest lucru pentru că a fost o provocare puternică  pentru noi să atingem  cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continet. Vom termina cu Everstul și pot să zic că tot proiectul este o pregătire pentru acest pas, pentru Everest. Pentru că este apogeul fiecărui alpinist să atingă Everestul.̏

Cei trei își propun să se întoarcă în România în data de 20 februarie.

_______________

Andrada Țăgșorean

Georgiana Drăgan

Foto: xtrem.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts