Târgul GAUDEAMUS s-a încheiat cu succes pentru editura EIKON

Din oraş

Editura Eikon a primit trofeul GAUDEAMUS în urma voturilor acordate de public, iar cea mai râvnită carte a acestui târg a fost ”Corupție spirituală. Texte socialteologice” de Bartolomeu Anania.

Duminică, 1 aprilie, s-a încheiat Târgul de carte GAUDEAMUS Cluj-Napoca, ediţia a XIII-a.

Organizat de Radio România, în parteneriat cu Radio România Cluj, Târgul a adus în prim-plan actualitatea vieţii culturale şi editoriale în cele cinci zile cât a durat evenimentul, care s-a desfăşurat în perioada 28 martie – 1 aprilie într-un pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Unirii din Cluj. În ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, târgul a avut un număr de 17.000 de vizitatori, motiv pentru care ora închiderii târgului s-a amânat de la ora 12:00 pâna la ora 14:00.

 Premiile acordate au fost:

Trofeele GAUDEAMUS:  locul I: Editura EIKON;  locul II: Editura NEMIRA;  locul

III: Editura HUMANITAS şi Editura ADEVĂRUL, decizie luată prin votul publicului.

Cea mai râvnită carte a Târgului (prin Votul Publicului): volumul Corupţia spirituală. Texte socialteologice de Bartolomeu Anania;

Premiul Educaţia: Academia de Studii Economice din Bucureşti;

Trofeele Presei (prin Votul Publicului): secţiunea presă scrisă: cotidianul „Ziua de Cluj”, secţiunea TV: postul TVR Cluj; secţiunea radio: postul Realitatea FM. Deşi foarte numeroase, voturile primite de Radio România şi Radio România Cluj, organizatorii Târgului GAUDEAMUS, nu au fost luate în considerare.

Premiul Miss Lectura: Ioana Vesa, studentă în anul III la Facultatea de Drept, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca.  Mădălina Denisa Birău a câștigat marele premiu al vizitatorilor în urma tombolei GAUDEAMUS.

Liceenii premiați la faza zonală a Concursului Național de Lectură ”Mircea Nedelciu” , organizat în parteneriat cu Radio România Cluj, au fost : Ioana Bechet, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” , Cluj-Napoca(locul I); Oriana Svedac, Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Cluj-Napoca(locul II); Horea Rusu, Colegiul Naţional „George Bariţiu”, Cluj-Napoca (locul III).

Câştigătorul locului I va participa la finala concursului, care va avea loc cu prilejul Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură (21-25 noiembrie 2012, Bucureşti).

Olimpicii internaționali clujeni au primit medalii si premii la diverse concursuri internaționale și anume : Radu Cristian Andreescu, clasa a VII-a, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Cluj-Napoca, locul I la Olimpiada Internaţională de Limbă, comunicare şi literatură română, Greta Raluca Dădălău, clasa a VIII-a, Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Cluj-Napoca, locul I la Olimpiada Internaţională de Limbă, comunicare şi literatură română, Deak Norbert, clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Báthory István”, Cluj-Napoca, locul III la Olimpiada de Matematică pentru Liceele Maghiare din Europa, Fulop-Balogh Beatrix-Emoke, clasa a XI-a, locul III la Olimpiada de Matematică pentru Liceele Maghiare din Europa, Hegedus Zsofia, clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Báthory István”, Cluj- Napoca, Menţiune la Olimpiada de Matematică pentru Liceele Maghiare din Europa, Kari Tamas Zsolt, clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Báthory István”, Cluj-Napoca, Menţiune la Olimpiada de Matematică pentru Liceele Maghiare din Europa, Szasz Tamas, Liceul Teoretic „Báthory István”, Cluj-Napoca, Menţiune la Olimpiada de Matematică pentru Liceele Maghiare din Europa, Takacs Petra Renata, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Báthory István”, Cluj-Napoca, Menţiune la Olimpiada de Matematică pentru Liceele Maghiare din Europa, Alexandru Velea, clasa a VIII-a, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Cluj-Napoca, medalie de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori.

Olimpicii au primit cărţi din partea editorilor şi premii-surpriză oferite de sponsorii Târgului, Farmec şi Shanghai Express.

Prin proiectul, „Cărțile se întorc acasă”, inițiat de Radio România peste 3000 de volume au fost donate cu scopul de a sprijini bibliotecile publice cu deficit de aprovizionare de carte din mediul rural. Volumele donate vor fi direcţionate către următoarele biblioteci publice din aria de acoperire a Radio Cluj: Biblioteca Municipală Câmpia Turzii, Biblioteca Comunală din Măguri-Răcătău, Biblioteca Comunală din satul Cojocna şi Biblioteca din satul Luna,  judeţul Cluj. Au venit în sprijinul iniţiativei noastre, alături de publicul vizitator, editurile Humanitas, Hasefer, RAO, Eikon, Fischer Internaţional, Cetatea de Scaun, Corint, Art, Herald, Curtea-Veche, Paralela 45 şi Fundaţia „Noi Citim”.

_____________

Mădălina Gorschi

Foto: gaudeamus.ro

 

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts