Studenții nu vor mai primi tabere gratuite

Divertisment Educaţie

Ministerul Educației a decis tăierea taberelor pentru studenții cu cele mai bune rezultate la învățătură.

Aceste tabere reprezintă una dintre puținele politici de încurajare a performanțelor, prin care până acum statul reușea să stimuleze performanța academică, conform Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

“În fiecare vacanţă erau alocate un număr de locuri de tabără pentru studenţi. Acestea depind foarte mult de la an la an în funcţie de metodologia şi procedurile elaborate, care bineînţeles în această iarnă nu au mai fost făcute.Astfel vara aceasta au fost alocate un număr de 6500 de locuri de tabără, iar iarna trecută au fost date către studenţi aproximativ 2500 de locuri.”, a declarat pentru UBB Radio Daniela Alexe, președinte ANOSR.

În calitate de reprezentant legitim al studenților, ANOSR solicită Ministerului Educației găsirea unei soluții urgente pentru ca cei mai buni studenți din România să nu își piardă din drepturi. Mai mult, reprezentanții studenților își doresc o întrevedere cu Ministrul Educației pentru a găsi o soluție la problemele semnalate.

„Tăierea drepturilor studenților a început odată cu afrontul adus mișcării studențești în proiectul de Lege a Educației prin excluderea studenților din cele mai importante decizii din universitate. Observăm că taberele studențești sunt următoarele drepturi la care se renunță. Sperăm că această atitudine împotriva studenților să se revizuiască pentru a nu ajunge in situația colegilor noștri din alte state”, a precizat Daniela Alexe, președinte ANOSR.

_______________________
Bianca Lăscoi

Foto: turism-360.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts