Stephen Frears – premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania

Din oraş

Regizorul britanic Stephen Frears va primi premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).  Premiul va fi acordat la finalul acestei ediții în data de 8 iunie în cadrul gălii de închidere.

Născut în Leicester, regizorul în vârstă de 72 de ani s-a apucat de teatru după ce a studiat dreptul la Cambridge.  Primul său job a fost acela de  asistent de regie pentru filmul Morgan – A Suitable Case for Treatment (1966) unde l-a asistat cu succes pe regizorul Karel Reisz.

Filme precum My Beautiful Laundrette, Dangerous Liaisons sau The Queen i-au adus numeroase nominalizări la premile BAFTA și Oscar. În cadrul TIFF vor fi proiectate Gumshoe (1971), My Beautiful Laundrette (1985) și Prick Up Your Ears (1987), în secțiunea 3X3 a festivalului. În aceeași secțiune vor mai fi prezentați și cineastul francez Olivier Assayas și documentaristul de origine israeliană Eyal Sivan.

Britanicul a fost președintele  juriului Festivalului de la Cannes în anul în care filmul 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile a lui Cristian Mungiu, a fost distins cu Palme d’Or. Frears lucrează, în prezent, la Philomena, un film care îi are în distribuție pe Judi Dench și Steve Coogan.

_____________

Laura Goarnă

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts