Un exerciţiu de alarmare publică, ce a presupus simularea unor accidente grave a avut loc, în această dimineaţă, în Cluj-Napoca. Scopul acţiunii a fost antrenarea autorităţilor locale pentru o colaborare cât mai eficientă în cazul situaţiilor de urgenţă.
Exerciţiul s-a desfăşurat în zonele SC Remarul 16 Februarie, Autogara Beta şi Depozitul regional Poşta Română din zona staţiei Cluj-Napoca Est.
Locaţia SC Remarul 16 Februarie a fost aleasă pentru simularea unei explozii de gaz care a declanşat un incendiu şi s-a soldat cu victime. Exchipajele SMURD au intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor victimelor şi stingerea incendiului.
“A fost o simulare a unei explozii de gaz cu incendiu şi victime. În urma acestei explozii a intervenit în primul rând Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al firmei şi echipaje SMURD al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Asemenea evenimente se pot întâmpla şi în practică şi aţi văzut că există ca şi în practică, şi la acest exerciţiu, o colaborare atât între factorii implicaţi direct, e vorba de Inspectorat, de Servicii pentru voluntariat, pentru Situaţii de Urgenţă şi firmele care sunt de utilităţi, în speţă gaz, electricitate, apă ş.a.m.d.” , a declarat colonelul Dorin Ungur.
[audio:http://radio.ubbcluj.ro/?attachment_id=11263]Cel de-al doilea exerciţiu a avut loc la Depozitul regional Poşta Română din zona staţiei Cluj-Napoca Est, unde s-a desfăşurat simularea unui accident chimic, ce a constat în scurgerea unei cisterne care a declanşat gaze toxice. În urma accidentului, unul dintre manevranţii cisternei a inhalat substanţa toxică şi a leşinat. Echipa de intervenţie CFR a fost prima care a acordat primul ajutor, urmată de echipajele Inspectoratului General pentru situaţii de Urgenţă Cluj.
Acţiunea a început la ora 10,50 prin sirenele electrice de avertizare amplasate în municipiu care au emis 5 sunete specifice timp de 2 minute. Semnalul de încetare a alarmei s-a dat la ora 12,40 şi a constat în emiterea unui sunet continuu, cu durata de 2 minute.
În urma exerciţiului de astăzi, s-a constatat o bună colaborare a instituţilor din Cluj care sunt responsabile de intervenţiile în situaţii de urgenţă.
“Lunile precedente ne-au demonstart că pot exista fel de fel de probleme şi acum testăm capacitatea de reacţie a instituţiilor din Cluj. Părerea mea este că e acceptabilă, chiar bună. Au existat voinţă de colaborare între diferite instituţii, toată lumea ştie ce are de făcut şi eu nu mă aştept la prea mari surprize. Sunt oameni profesionişti, fiecare ştie când trebuie să intervină şi eu zic că suntem pe drumul cel bun”, ne-a declarat viceprimarul Municipiului Cluj-Napoca, Laszlo Attila.
[audio:http://radio.ubbcluj.ro/?attachment_id=11264]În acest timp, circulaţia în zonele vizate a fost dirijată de echipaje ale Poliţiei Rutiere.
[imagebrowser id=60]
__________
Delia Marinescu
Foto: Bianca Lăşcoi