SCM Craiova triumfă în Cupa EHF, la prima participare în această competiție

Sport

Ajunsă în premieră în finala unei competiții pe plan european, SCM Craiova a câștigat trofeul Cupei EHF la handbal feminin. Oltencele au trecut vineri seara, cu 30-25 (19-12), de Vipers Kristiansand, fiind mai bune cu un singur gol la general.

Reprezentanta României a început foarte bine meciul, în fața unei Săli Polivalente din Craiova arhipline. Acestea au condus ostilitățile de la bun început, intrând la cabine cu un avantaj de șapte goluri, 19-12.

Pe parcursul primei jumătăți a reprizei secunde, Craiova și-a mărit avansul până la o diferență de nouă goluri, 23-14, în minutul 36.

Din acel moment, Vipers a început să revină ușor pe tabelă, apropiindu-se la cinci goluri, diferență ce însemna rămânerea trofeului Cupei EHF în România.

Cu un minut rămas din partidă, Yuliya Dumanska a reușit niște parade cruciale, pornind sărbătoarea în Oltenia.

SCM Craiova (România) – Vipers Kristiansand (Norvegia) 30-25 (19-12)

Craiova: Dumanska, Stanciu, Lung – portari; Ţicu 11 goluri, Klikovac 5, Nikolic 5, Florianu 4, Ardean 2, Pricopi 2, Trifunovic 1. Antrenor: Bogdan Burcea

Vipers: Hauge, Lunde – portari; Sulland 10 goluri, Bratset 4, Krtistiansen 3, Johanssen 2, Borgesen 2, Skaug 2, Larsen Aune 1, Tomac 1. Antrenor: Finn Kenneth Gabrielsen

Prin acest succes, cu 52-51 la general, SCM Craiova devine prima echipă românească, după defuncta Oltchim Râmnicu Vâlcea în 2007, care câștigă o competiție intercluburi pe plan european, alta decât Liga Campionilor. Oltchim a câștigat atunci Cupa Cupelor.

De-a lungul istoriei, alte două echipe din România au cucerit Cupa EHF, denumită în acea vreme Cupa IHF, fiind vorba despre Oltchim Râmnicu Vâlcea (1984 și 1989), respectiv Rapid București (1993).

– Krisztian Bucsi / Sursa fotografiei: mediafax.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts