Banda dedicată transportului în comun în cartierul Gheorgheni s-a extins între Septimiu Albini și Interservisan, în continuarea segmentului deja existent între Septimiu Albini și Cipariu.
Astfel, lungimea totală a benzii dedicate transportului în comun pe traseul str. Memorandumului- Interservisan este de 2900 m, din care 1300 m intre Interservisan si Cipariu, iar între Septimiu Albini și Cipariu 620 m.
De asemenea, Boc a dat asigurări că toate garajele din Gheorgheni vor fi dărâmate în cel mai scurt timp.
„Cei care au garaj vor primi un loc de parcare, vor avea prioritate. Cert e că le vom dărâma pe toate în cel mai scurt timp”, a declarat primarul.
A doua etapă de reorganizare a circulației în cartierul Gheorgheni vizează introducerea benzilor dedicate pe Bulevardul Nicolae Titulescu, sensul spre Iulius Mall și va fi implementată în această toamnă.
Tot în contextul încurajării clujenilor de a folosi mai des mijloacele de transport în comun și de încerca să diminueze semnificativ folosirea mașinilor personale, primarul a transmis, la un post de radio local, următorul mesaj adresat părinților:
„Le spun părinților – știu că n-o să fiu popular – nu mai încurajați cumpărarea mașinilor pentru copii! Noi suntem obișnuiți, aici în estul Europei, am văzut și în Bulgaria, Polonia, Cehia: prima formă de apreciere față de copil, că a intrat la facultate, că a terminat liceul cu foarte bine… să-i cumperi mașină. În Vest, de ani buni nu mai există această tendință, pentru că tinerii au o altă viziune, bazată pe ceea ce înseamnă mobilitatea verde”.
– Material realizat de Alex Barteș