România – Belarus, pe Cluj Arena

Administraţie Sport

Meciul dintre România şi Belarus din preliminariile EURO 2012 s-ar putea juca pe viitorul stadion Cluj Arena”.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, şi-a exprimat disponibilitatea de a organiza acest meci pe viitoarea arenă sportivă a judeţului Cluj. Partida ar urma să se desfăşoare în data de 7 octombrie 2011.

De asemenea, Mircea Sandu şi antrenorul selecţionatei de fotbal a României, Răzvan Lucescu au fost inivitaţi să viziteze lucrările de construire a viitoarei arene sportive a judeţului Cluj.

„Avem de a face cu un demers de mare însemnătate nu numai pentru marea urbe transilvăneană, ci şi pentru întreg fotbalul românesc, construirea stadionului din Cluj reprezentând un important pas înainte în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurală a fotbalului din ţara noastră şi, totodată, vizând proiectele pe termen mediu şi lung a FRF, de a organiza Campionatul de Fotbal European în România, împreună cu o ţară vecină”, se arată în răspunsul trimis de preşedintele FRF.

_________

Mara Rusu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts