Pianistul Horia Mihail la Cluj-Napoca

Cultură Eveniment

Pianistul Horia Mihail comemorează 200 de ani de la nașterea compozitorului și pianistului Franz Liszt printr-un turneu extraordinar de recitaluri ”Pianul Călător. Pe urmele lui Franz Liszt” în 12 orașe din România printre care și Cluj-Napoca.

Academia de muzică ”Gheorghe Dima” împreună cu Filarmonica de stat ”Transilvania” organizează recitalul pianistului, care va cuprinde în programul său lucrările: Années de Pèlerinage, Premier année- Suisse, Valse Caprice nr.7,  Libiestraum nr.3, Valse Impromptu, Consolation nr. 3 și Mazzeppa.

Horia Mihail a debutat la vârsta de 10 ani în orașul său natal, Brașov, interpretând concertul în Re major de J. Haydn, iar de atunci a concertat de peste 200 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv Filarmonica ”George Enescu” din București și Orchestra Națională Radio. De asemenea, el a susținut spectacole în 18 țări, în 4 continente și a colaborat cu artiști precum Roman Totenberg, Lory Wallfish, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andres Diaz și Nathaniel Rosen

Concertul va avea loc în 4 aprilie la Sala Studio a Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima”, ora 19.00, iar biletul se va putea achiziționa cu 20 de lei, de la sediul Filarmonicii de luni-joi între orele 10-16, vineri de la 10-14, dar și cu o oră înainte de recital.

______________

Andreea Stăicuț

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts