Naţionala Germaniei a căştigat finala mică a Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud, învingând reprezentativa Uruguayului, cu scorul de 3-2, într-o partidă de infarct.
Elevii lui Low au punctat repede, ca de obicei, în minutul 19 prin Thomas Muller care trimite în poarta adversă şutul puternic a lui Schweinsteiger.
Răspunsul sud-americanilor nu se lasă mult aşteptat şi în minutul 38 Cabali restabileşte egalitatea pe tabela de marcaj, egalitate care se menţine până la sfârşitul primei reprize.
Parcă mai motivaţi la începutul părţii secunde, uruguyenii preiau conducerea în minutul 51, prin golul de senzaţie înscris de Diego Forlan.
Însă, în clasicul stil nemţesc, germanii nu renunţă, contraatacă şi revin în joc, 3 minute mai târziu, prin reuşita lui Marcel Jansen.
Şi tot în urma clasicului stil nemţesc, acela de a lupta până la capăt, meinschaft-ul dă lovitura de graţie echipei adverse, în minutul 82, prin golul marcat de Sami Khedira.
Sud-americanii trec milimetric pe lângă egalare şi implicit, pe lângă şansa de a trimite meciul în prelungiri, prin ratarea monumentală a aceluiaşi Diego Forlan, din minutul 93, ultimul minut al prelungirilor.
Prin urmare, scorul final rămâne 3-2, în favoarea Germaniei, care devine astfel medaliata cu bronz a acestei ediţii de campionat mondial.
Cristina Salvan
foto: prosport.ro