Procurorii DNA fac mai multe percheziții la domiciliul lui Marian Vanghelie și la sediul Primăriei Sectorului 5. Sunt luate în vizor mai multe contracte acordate unei firme, în urma cărora Vanghelie ar fi luat mită în valoare de aproximativ 90 de milioane de euro, anunță Mediafax.
„Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a Grupului de Lucru pentru Combaterea și Documentarea Infracțiunilor de Evaziune Fiscală și Spălarea Banilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București”, se arată într-un comunicat al DNA, conform aceleiași surse.
Contractele vizate sunt legate de reabilitarea unor grădinițe și școli, procurorii verificând modul în care, din 2007 și până în prezent, au fost acordate lucrări finanțate din bugetul public al Primăriei Sectorului 5.
Larisa Antal / Sursa fotografiei: pressalert.ro