Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai (OSUBB) a trimis o scrisoare deschisă către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca reacţie la tăierea taberelor gratuite ce erau oferite de două ori pe an pentru studenții cu cele mai bune rezultate la învățătură.
“Am primit vacanțe peticite, locuri de cazare și organizare deficitare, însă ne-am bucurat că măcar așa mai putem ajunge la munte sau la mare, pentru că, deși și-ar fi dorit, părinții nu ne-ar fi putut susține material. Acum nu mai avem nici măcar atât. Așteptarea recunoașterii meritelor este în zadar. Către ce ne îndreptăm? Aspirăm la excelență, dar nu încurajăm cultivarea ei. “, susţin reprezentanţii OSUBB.
Aceştia cer ministerului să nu încurajeze un sistem educațional deficitar, ce privează indivizii care îl accesează de competențele necesare pentru a se adapta metabolismului societății actuale.
Citeşte şi reacţia Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești din România