Conferința „Cultul textului și imagofobia. Gherila ca jubilație gazetărească” a deschis cel de-al XIV-lea Simpozion Național de Jurnalism. Susținută de cunoscutul critic literar și eseist Dan C. Mihăilescu, astăzi, de la ora 10.00, în sala 101 a Facultății de Științe Politice, Administrative și Ale Comunicării, conferința a adunat un număr mare de studenți și cadre didactice din domeniul jurnalismului.
Prelegerea susținută de „omul care aduce cartea” în casele românilor de 15 ani a făcut audiența să reflecteze la rapiditatea cu care se întâmplă lucrurile astăzi. Ritualizarea este elementul care lipsește oamenilor tot mai grăbiți, iar într-o lume în care multe cuvinte încep să primească „dez-” în față, dezumanizare, dezrădăcinare, ar trebui ca tot mai mulți să se refacă, redescopere. Ajunge astfel să vorbească despre marea lui pasiune: presa scrisă. Atras de „puterea în efemer pe care o dă ziarul”, Dan C. Mihăilescu și-a dorit să devină jurnalist. În viziunea sa, pentru a fi jurnalist trebuia să fii ca un cavaler în armură, cu lance, un om curajos, iar el a fost un copil crescut efeminat, sentimental, departe de a fi potrivit pentru domeniul gazetăriei, cum numește el lumea tiparului.
Multă vreme a oscilat între literatură și munca de om al presei ajungând până la urmă să lucreze în mai multe redacții pe secția de cultural: a fost secretar de redacție (1983-1986) la „Revista de istorie și teorie literară”, editor (1991-1996; 2001-2004) al suplimentului „Litere, arte, idei” (LAI) al ziarului „Cotidianul” și a susţinut cronica literară în revistele „Transilvania” (1984-1989), „22” (1994-2000), „Ziarul de duminică”, supliment al „Ziarului financiar” (2000-2006), „Idei în dialog”.
Iubitor de presă scrisă, copilul Dan C. Mihăilescu se visa jurnalist de investigație. Acum, criticul literar Dan C. Mihăilescu regretă dispariția departamentelor de investigații din redacțiile românești, dar mai ales regretă că nu mai există cititori de ziare printate. Este încă fascinat de mirosul tipografiilor de altădată și se declară „campion la miros și auz”, crescut în cultul textului. Parcă inspirând aerul de ziar abia scos de sub tipar declamă în fața întregului amfiteatru că nu înțelege fotojurnalismul, că a fost fotofob și că pentru el ziarul însemna „rânduri, rânduri, cearșafuri de litere”.
Nicolae Manolescu spunea că „e, probabil, cel mai bun cronicar literar contemporan. A găsit o formulă în care amestecă aprecierile critice de valoare cu publicitatea, ceea ce acum, când totul e comercial, dă bine. Situează opera în context, nu uită să spună cine este autorul, de unde vine, ce a mai scris, ce studii are etc. Vorbeşte cu un haz şi o inteligenţă remarcabile despre tot felul de cărţi – unele relativ facile, altele extrem de complicate –, pe care le prezintă de le înţelege toată lumea.”
Dan C. Mihăilescu a colaborat la 37 de volume colective, a scris 36 de prefeţe/postfeţe, a realizat 5 antologii şi a tradus 9 volume din limba franceză. Pentru bogata sa activitate literară şi culturală, a obţinut mai multe premii literare, iar în 2014 i s-a conferit, prin Decret prezidenţial, Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor.
Alexandra Enăşoaie / Sursa fotografiilor: Loredana Bertişan
