Premierul Victor Ponta a mărturisit aseară că este decis să prezinte noul Cabinet Parlamentar pâna pe data de 25 decembrie, moment în care să fie acordat și votul de investitura.
Premierul a precizat că este pregătit să intre în funcțiune noul Guvern propus de USL pe data de 21 decembrie, în cazul în care vor obține majoritatea voturilor, iar pe 15 ianuarie parlamentarii veniți din vacanță să aprobe bugetul de stat.
De asemenea, Victor Ponta a declarat că „pe 20 decembrie este intrarea în funcţiune a noului Parlament, depunerea jurământului de noii parlamentari şi alegerea şefilor celor două Camere. Eu până atunci, pe 21 sunt gata pregătit cu noua structură a Guvernului şi cu propunerile de miniştri şi cu programul de guvernare – pentru că lucrăm la el şi în acestă perioadă. Deci, pe 21 poate fi dat votul de investitură, iar bugetul de stat va fi finalizat in prima saptamană din ianuarie in discuțiile cu cei de la FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala, iar pe 15 ianuarie Parlamentul trebuie să vină din vacanță, să dezbată si să aprobe bugetul de stat”.
El a mai precizat că i s-a transmis din discuțiile cu oficialii europeni sau din partea SUA că “a fost o criză politică în vară (…) însă pe 9 decembrie ceea ce votează românii trebuie sa fie respectat”.
În cele din urmă șeful Guvernului a mai mărturisit că „dacă va exista o majoritate absolută a USL, în mod sigur USL pune prim-ministru” deoarece nimeni nu va fi de acord cu ideea unei noi crize politice.
_____________________
Algeorge Victoria Nicoleta