Normele vizavi de serviciile de bază din sănătate sunt elaborate împreună cu medicii de familie

Sănătate

Ministerul Sănătății, Eugen Nicolăescu împreună cu câțiva reprezentanți ai medicilor de familie au stabilit implementarea unui pachet de servicii medicale de bază, prin care medicul de familie să devină principalul intermediar în relația pacientului cu sistemul sanitar.

o-echipa-de-profesionisti

Această decizie de a crea un grup de lucru care să poată pune în aplicare serviciile medicale de bază a fost luată de Ministerul Sănătății, Eugen Nicolăescu și secretarul de stat, Adrian Pană împreună cu reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) şi ai Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie (FPMF).

Potrivit Mediafax, decizia privind alcătuirea acestui grup de lucru a fost luată sâmbătă și s-a  axat în special pe capitolul de asistență medicală primară. Totodată, Eugen Nicolăescu le-a acordat reprezentanților medicilor de familie garanția că vor lua parte direct la elaborarea normelor pachetului de servicii medicale primare, astfel încât prevederile să fie în concordanță cu politica de sănătate elaborată de MS.

În acest sens, s-a convenit ca săptămâna viitoare să se creeze un grup de lucru tehnic, format din specialişti ai MS, reprezentanți ai SNMF şi ai Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie, pentru a finaliza normele la pachetul de bază din perspectiva medicinei de familie,

a declarat Ministerul Sănătății pentru Mediafax.

De asemenea, Nicolăescu a vrut să le transmită reprezentanților medicilor de familie că până la implementarea acestui pachet de servicii medicale de bază de la 1 aprilie, vor fi organizate de către conducerea MS câteva serii de videoconferințe prin care noile reglementări să poată fi cunoscute și aplicate în mod corect.

– Adriana Boicean / Sursa fotografiei: gazetademures.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts