Noi modificări din noul Cod Penal au intrat de azi în vigoare

Administraţie

Introducerea sistemului zilelor de amendă, arestul la domiciliu, eliminarea pedepselor printre minori sunt câteva din modificările apărute astăzi, 1 februarie, în noul Cod penal şi noul Cod de procedura penală, conform actualitateaprahoveana.ro

judecator

Eutanasia nu mai este considerată  drept omor calificat începând de azi. Conform articolului 190 din noul Cod penal, ”uciderea săvârşită la cererea explicită,serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani”.

Avortul este interzis în continuare, dar de acum este incriminată şi fapta de vătămare corporală.

O altă schimbare a Codului penal îi includ pe recidivişti. Astfel persoanele care se află în stare de concurs sau recidivă li se vor aplica sancţiuni mai drastice. Dacă în concurs se desfăşoară infracţiuni, judecătorul va aplică pedeapsa cea mai grea si o treime din celelalte pedepse.

Conform noii legislaţii, arestul la domiciliu constă în obligaţia inculpatului de a nu părăsi imobilul timp de 20 de zile, de a se prezenta în făta organului de urmărire penală a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de camera preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat.

Minorii nu mai primesc pedepse, e o  altă modificare a Codului penal, care reprezintă retragerea pedepselor pentru minori. Ei vor fi sancţionaţi pe baze educative, private şi neprivate de libertate. În cadrul celor private de libertate, se încadrează internarea într-un centru educativ sau de detenţie. Cea de-a două varianta reprezintă stagiu de formare civică, supravegherea sau consemnarea la sfârşitul săptămânii.

Totodată, se sancţionează folosirea abuzivă în scop sexual, dacă în cauza este un funcţionar public care solicită favoruri sexuale la întocmirea unui act.

– Adriana Boicean / Sursa fotografiei: prison.com

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts