Instanța supremă a hotărât condamnarea lui Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupție în care era cercetat. Decizia Înaltei Case de Casație ș Justiție este definitivă, anunță Mediafax. Pe lângă această condamnare, instanța supremă a decis și confiscarea a peste 300.000 de lei de la fostul deputat PSD.
La ultimul său termen de judecată, Mitrea a afirmat că îi pare rău că și-a făcut o imagine proastă în fața magistraților:
„Regret că procuratura se referă la comportamentul meu. Am demisionat la momentul respectiv pentru a da posibilitatea începerii urmăririi penale în cazul meu, în schimb regret că nu a fost găsit procesul verbal de confruntare în care Sergiu Sechelariu recunoaşte că a primit un miliard de lei vechi de la mine. Nu am făcut nicio faptă penală”.
Miron Mitrea este acuzat pentru luare de mită în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei sale. În cadrul aceluiași dosar a fost condamnată la cinci luni de închisoare și Irina Jianu, pentru date de mită.
– Larisa Antal / Sursa fotografiei: debanat.ro