Deputatul PD-L Mircia Giurgiu doreşte să modifice tutela Centrului de Diagnostic şi Tratament din Cluj-Napoca.
Decizia are ca scop continuarea asigurării asistenţei medicale gratuite pentru cât mai mulţi clujeni. La momentul actual acest lucru nu este posibil din cauza datoriilor de aproximativ 12 miliarde de lei vechi pe care le are instituţia.
Potrivit deputatului Mircia Giurgiu, există trei soluţii pentru rezolvarea acestei probleme. Se poate opta pentru trecerea centrului în subordinea Consiliul Local, a Consiliului Judeţean sau a Facultăţii de Medicină şi Farmacie. O decizie va fi luată însă în urma unor discuţii cu reprezentanţii salariaţilor şi ai instituţiilor în cauză.
Alina Radulov