Mesaje jignitoare pe gardurile Ambasadei Ungariei la București

Internaţional Social

Gardurile ambasadei Ungariei la București, au fost vandalizate duminică noaptea. Mai multe însemne jignitoare au fost scrise cu vopsea la adresa ambasadorului Ungariei la Bucureşti şi a Ungariei, anunță Agerpres.

În urma sesizări facută la 112 către Poliția Capitalei, la faţa locului s-au deplasat polițiști din grupa operativă a Poliţiei Sectorului 2. Au fost efectuate primele cercetări, urmând a fi sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru a se stabili dacă însemnele intră sub incidenţa OUG 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkár Füzes, a declarat, luni, la sediul misiunii diplomatice, că ceea ce s-a întâmplat în cursul nopţii de duminică reprezintă un incident izolat, care nu are niciun fel de conotaţie cu legătura dintre cele două ţări. Totodată, ambasadorul Ungariei a subliniat că nu există niciun fel de conflict legat de problema etnicilor maghiari din România, precizează Agerpres.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă actul de vamdalism comis asupra sediului Ambasadei Ungariei la Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă, primit de către redacția noastră, Ministerul Afacerilor Externe consideră că acest act de vandalism este unul izolat, neconform cu stadiul şi spiritul relaţiilor bilaterale româno-ungare.

Conform competenţelor sale, Ministerul Afacerilor Externe a întreprins demersurile necesare prin sesizarea instituţiilor abilitate ale statului cu care se afla în permanent contact şi va informa partea ungară, pe canalele diplomatice uzuale, în legătura cu ancheta derulată şi rezultatele acesteia.

__________

Bianca Lăscoi

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts