La aniversarea a 55 de ani de existență a Casei de Cultură a Studenților din Cluj, artiști tineri și talentați au luat parte la festivalul Autumnalia care a ajuns la cea de-a 21- a ediție.
Aseară, 17 noiembrie, începând cu ora 19:00 spectacolul aniversar a debutat cu o atmosferă caldă în ritmuri de jazz, transmisă de trupa Big Band Gaio și a continuat cu sunetele psihedelice ale trupei rock Quantum Drive, care este cunoscută pentru starea de poveste în care introduce ascultătorii..
Foarte apreciate au fost și trupele de dans care sau întrecut în ritmuri cât mai inedite de salsa, bachata, dans contemporan, hip-hop și chiar cabaret.
Pintre trupele de dansatori care au încins atmosfera se numără și cei de la trupa Jump In. Aceștia au atras atenția publicul prin mișcările deosebite, expresiile și gesturile actoricești, cât și starea pe care au transmis-o la fiecare apariție pe scenă.
Apreciate au fost și fetele de la trupa X-Tazy, care au avut atitudine în dans și au debordat de energie și culoare împreună de trupe de pitici Mini X-Tazy care au deschis seria de dansuri ale serii.
Printre trupele care au fost participante la Autumnalia, atmosferă plăcută au creat și un număr de stand-up comedy, sau tineri care s-au afirmat pe scena Casei de Cultură, interpetând melodii consacrate.
Întregul festival a fost plin de culoare și momente inedite, iar seara s-a încheiat într-o notă tradițional românească cu ansamblul Mărțișorul din Cluj.
Ciopată Beatrice-Laura / Sursa fotografiilor: Gorschi Mădălina Florina