Luptă împotriva obezității la Cluj-Napoca

Administraţie Din oraş

Ziua Europenă Împotriva Obezității (ZEIO), 21 mai, va fi marcată la Cluj-Napoca printr-o serie de evenimente organizate, în Piața Unirii, de Federația Română pentru Diabet și Nutriție, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Asociația Română de Studiu al Obezității, în parteneriat cu autoritățile locale.

Organizatorii și-au propus alertarea populației de toate categoriile și vârstele de gradul ridicat al îngrășării, supraponderii și obezității. Obezitatea nu este doar un defect estetic, este o boală severă și frecventă, fiind un factor de risc pentru diabet, boli cardio-vasculare, tulburări de somn, cancer, predispoziția la accidente de muncă și accidente de circulație.

„Județul Cluj are exact același trend  care există în Europa și în România, adică aproximativ 24-25% din populația adultă  a județului are obezitate, peste 60% are suprapondere, iar peste 10% dintre copiii de vârstă apropiată de 10 ani suferă de probleme ale controlului greutății. Din păcate, mai mult de jumătate dintre obezi nu se tratează la medic pentru că nu este o boală care poate fi decontată din fondurile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. De aceea cei mai mulți apelează la fel de fel de persoane care se auto-intitulează nutriționiști, iar rezultatele se văd.”, a declarat profesorul clujean Nicolae Hâncu.

Cauzele pentru care românii se îngrașă, în ciuda crizei alimentare, sunt prețurile scăzute la hrana de proastă calitate.

„Mâncarea ieftină îngrașă mult mai mult decât mâncarea sănătoasă. O carne grasă de porc are preț minim comparativ cu pieptul de curcan sau de pui.”, a explicat Hâncu.

Campania de informare din 21 mai din Cluj-Napoca va transmite mesaje cetățenilor din partea specialiștilor, printre care și bloggerul Adrian Hădean care va oferi rețete, iar în Sala de Sticlă a Primăriei va avea loc un simpozion în cadrul căreia se va dezbate problema tendinței de îngrășare a populației.

___________

Ana Giol

Foto: topnews.in

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts