Etapa a 7-a a fost organizată în Canada, la Montreal, pe circuitul Gilles Villeneuve, unde triplul campion mondial Lewis Hamilton a reușit să câștige cursa pornind din pole position.
Startul cursei de la Montreal avea să ofere emoții piloților, imediat după startul cursei în virajul al treilea Carlos Sainz și pilotul celor de la Wiliams, Felipe Massa s-au acroșat foarte violent asta după ce Romain Grosjean l-a atins pe Sainz, spaniolul și brazilianul au fost nevoiți să abandoneze cursa. Imediat după accident safety carul a intrat pe circuit, după care cursa a fost reluată.
A fost o cursă specială și pentru tânărul canadian Lance Stroll care a reușit să obțină primul său punct în “Marele Circ” chiar la el acasă.
Ghinionul și drama nu avea să se oprească pentru cei de la McLaren-Honda, Fernando Alonso nu a reușit să termine cursa nici de data aceasta. Monopostul lui Alonso s-a oprit cu două ture înaintea finalului, astfel cei de la McLaren-Honda sunt pe ultimul loc în clasament, stabilind un record negativ în istoria echipei.
Podiumul a fost completat de către finlandezul Valtteri Bottas și de australianul Daniel Ricciardo, Sebastian Vettel a terminat pe locul patru asta după ce a căzut pe ultimul loc și a reușit să revină spectaculos în primii cinci depașindu-și coechipierul, pe finlandezul Kimi Raikonen.
Următoarea etapă va avea loc în capitala Azerbaijanului la Baku peste două săptămâni, acest circuit fiind unul nou și foarte rapid, care poate oferii depășiri spectaculoase în zona DRS.
– Kato Akos