Astăzi, în Cluj-Napoca, peste 100 de persoane au protestat în fața Prefecturii cerând neaprobarea Legii Minelor. Protestatarii au pornit din centrul Municipiului Cluj-Napoca, după care au ajuns pe Bulevardul Eroilor blocând sediile mai multor partide politice principale.
Votul a avut loc ieri, iar „Legea Minelor” nu a fost aprobată. Voturile „pentru” au fost 160, cele „împotriva” au fost 105, iar abținerile au fost 22 la număr, în timp ce 12 persoane nu au votat. „Legea Minelor” este o lege care are caracter organic, ceea ce necesită pentru adoptare jumătate din voturi plus unul din totalul deputaților. Mihai Răzvan Ungureanu, conform unui comunicat de presă transmis de Forța Civică, a declarat:
Marea problemă a acestei legi, ținea de felul în care se raporta la regimul proprietății private și la regimul proprietății de stat. Nici până acum nu avem definit raportul dintre beneficiar, posesorul de teren și investitorul care vrea să exploreze sau să exploateze pe acel teren privat.
Protestele împotriva „Legii Minelor” și „Legea Roșia Montană” au avut loc atât în țară, în diferite orașe unde mulți protestatari au fost împotriva exploatării de la Roșia Montană, dar și în străinătate, în orașe precum Budapesta, New York sau Atena.
– Raul Poias / Surse: Mediafax, rosiamontana.org / Sursa fotografiei: Adevărul