Asociaţia Colegiului Naţional “Emil Racoviţă”, organizează în data de 24 Mai 2012 un marş de susţinere în cadrul proiectului “Lanț uman pentru Raluca”, finanţat de YouthBank Cluj. Marşul elevilor clujeni se va finaliza cu formarea unui lanţ uman.
Cea pentru care se realizează acest proiect este Raluca Mihailescu, elevă in clasa a IX-a la Colegiul Naţional Emil Racoviţă, care suferă de cancer limfatic.
Marşul are locul de pornire în Piaţa Muzeului, din faţa Bisericii Franciscane, începând cu ora 16.30. În cadrul marşului se vor derula mai multe activităţi: distribuire de tricouri cu siglele sponsorilor, contra sumei modice de 5 lei şi strângere de fonduri (cutii pentru donaţii).
Marşul propriu zis se va desfăşura pe traseul Piaţa Muzeului – Bulevardul 21 decembrie 1989 – Piaţa Avram Iancu – Piaţa Ștefan cel Mare şi se va încheia prin formarea lanţului uman (toţi participanţii se vor prinde de mâini, astfel încât să transmită privitorilor mesajul de sprijin pentru Raluca). La sfârşitul marşului se vor completa şi distribui diplome de participare pentru toţi elevii care au luat parte la marş.
Până în acest moment şi-au anunţat prezenţa la eveniment mai multe licee din Cluj-Napoca printre care menţionăm: Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”, Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai”, Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Naţional “George Bariţiu”, Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Colegiul Naţional Pedagogic “Gheorghe Lazar”, Colegiul Tehnic de Comunicaţii “Augustin Maior” şi Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”.
Scopul acestui proiect este de a face de notorietate cazul Ralucăi şi de a strâge o sumă cât mai mare pentru tratametul ei, care se ridică la nivelul zecilor de mii de euro. Organizatorii vor pe aceasta cale să mulţumească sponsorilor fără de care acest eveniment nu s-ar putea desfăşura.