În această perioadă, perioadă în care traversăm o situație dificilă și devenim eroi stând acasă, putem să ne ocupăm de task-urile de la muncă, facultate, putem să ne facem de lucru prin casă, dar și să avem grijă de noi. Trebuie să ne ocupăm mintea și cu altceva în afară de realitatea pe care o prezintă mass-media, așa că vizionarea filmelor, serialelor sau documentarelor pare o alegere potrivită. O să urmeze o listă de câte 3 exemple din fiecare.
Pregătiți-vă floricelele pentru următoarele filme:
- Shutter Island – Leonardo DiCaprio, pe care îl cunoaștem toți, se află în rolul principal în acest thriller psihologic care te ține în suspans și te face să-ți pui poate mai multe întrebări decât își pune Leonardo( Teddy în film).
- Forrest Gump – Tom Hanks joacă rolul lui Forrest, a cărui viață o aflăm pe parcursul filmului prin poveștile pe care el le readuce la viață.
- Charlie și fabrica de ciocolată – Un film mult mai relaxant, pentru copii, care îi are ca actori principali pe Johnny Depp și Freddie Highmore. Este amuzant, dar esența lui constă în felul în care surprinde realitatea.
A zis cineva seriale? Am auzit binge-watching:
- Peaky Blinders – Cillian Murphy îl interpretează pe Tommy Shelby, liderul bandei căruia serialul îi poartă numele, care a existat cu adevărat în secolul al XIX-lea. Acțiunea are loc în Birmingham, Anglia și se urmărește evoluția afacerilor, crimele comise, obstacolele pe care trebuie să le depășească familia Shelby Actorii sunt excepționali, la fel ca scenariul și suspansul provocat.
- Black Mirror – Un serial care acum ceva timp părea ficțiune, iar acum pare tot mai aproape de realitate, așa l-aș descrie. Fiecare episod e diferit și aduce cu el o lume pe care poate mulți ne-am imaginat-o, dar n-am văzut dezavantajele pe care serialul le aduce la lumină.
- Sabrina – Poate părea superficial când auzi despre vrăjitoare și magie, dar serialul e chiar bine închegat, personajele bine construite și jucate de actori buni. Asistăm la viața unei tinere vrăjitoare care este atât o putere a răului, cât și una a binelui, legată de lumea de jos și cea de pe Pământ.
Și puțină documentare :
- 72 Dangerous Animals: Asia – Acest documentar nu doar oferă informații valoroase, dar și un mod de abordare ingenios. Cuprinde la fiecare episod un top al animalelor și povești ale celor care au fost atacați de acestea.
- Conversații cu un ucigaș: Ted Bundy – Premiera lui a avut loc la 30 de ani de la execuția lui Bundy, unul dintre cei mai cunoscuți criminali în serie. Acest subiect nu fascinează pe toată lumea, dar pentru cei interesați, este interesant de urmărit evoluția crimelor lui și cum un om care avea o înfățișare și un job normale, ajunge să se apere singur la tribunal pentru faptele comise.
- Secretul – Eu am citit și cartea, care este de mare ajutor dacă îți deschizi mintea și absorbi corect informația oferită. Sunt oferite păreri avizate ale unor scriitori, oameni de știința, filosofi și sunt urmărite povești ale unor oameni care au aflat Secretul, lucru pe care documentarul, dar și cartea își propun să ajungă la cât mai mulți oameni.
Sunt foarte multe filme, seriale și documentare pe care merită să le vizionați și n-aș fi epuizat lista dacă o continuam. De asemenea, aproape toate cele menționate mai sus se găsesc pe Netflix, un prieten de nădejde în perioada asta.
Vizionare plăcută!
Sursa: Wikimedia, PNGimg
Georgiana Dănilă