ÎPS Bartolomeu este înmormântat (Update)

Eveniment Social

Liturghia arhierească pentru ÎPS Bartolomeu Anania a început la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca în jurul orei 9,00, iar o oră mai târziu a fost oficiată slujba de pomenire.

Aproximativ 300 de credincioşi asistă în interiorul Catedralei la slujba ţinută de Prea Fericitul Daniel, Patriarhul României şi de un sobor de aproximativ 30 de ierarhi . La funerarii sunt prezente numeroase persoanlităţi, printre care Arhiepiscopul Ortodox al Spaniei şi Portugaliei, ÎPS Timotei, cel al Ungariei, ÎPS Sofronie, Episcopul Europei de Nord, ÎPS Macarie,  fostul ministru al culturii Theodor Paleologu, fostul primar al Clujului Gheorghe Funar, Prinţul Paul şi Prinţesa Lia, precum şi deputatul PNL de Cluj Horea Uioreanu. Reprezentanţii autorităţilor locale, preşedintele Academiei Române Ionel Haiduc, precum şi premierul Emil Boc sunt aşteptaţi să sosească.

Ceremonia de înmormântare a ÎPS Bartolomeu Anania va începe la ora 12,00. Înainte ca trupul neînsuflețit al Mitropolitului să fie depus în cripta Catedralei Mitropolitane, acolo  unde mai sunt trupurile altor doi episcopi clujeni (Nicolae Ivan, ctitorul Catedralei Mitropolitane şi Teofil Hernineanu), acesta va fi purtat într-un cortegiu în jurul Catedralei.

Atmosfera în Catedrală este liniştită şi ordonată, cu toate că în incintă se află aproximativ 300 de credincioşi.

Se estimează că, în jurul orei 12,00, în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, vor urmări funerariile aproximativ 10.000 de oameni. Aici au fost amplasate două ecrane mari pentru cei ce nu au putut intra în lăcaşul de cult. Deși temperaturile sunt foarte scăzute, cei care nu au loc în catedrală urmăresc slujba de afară.

Măsurile de ordine în timpul slujbei de înmormântare sunt asigurate de aproximativ 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj şi Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

________

Uptate 18 ora 14.30: Cortegiul funerar coboară sicriul în criptă. Se intonează imnul de stat iar garda militară dă în acest moment onorul.

Update 17 ora 14.00: Are loc procesiunea de înconjurare a Catedralei Mitropolitane

Update 16: Patriarhul Daniel a binecuvântat mulţimea adunată în Piaţa Avram Iancu

Update 15 ora 13.45: Patriarhul Daniel anunţă începerea procesiunii de înconjurare de trei ori a Catedralei Mitropolitane. În prima parte din cortegiu vor face parte doar cei care au slujit. Procesiunea va fi deschisă cu toaca, crucea, steagurile, pernele . Sicriul va fi purtat de 6 arhierei şi preoţii desemnaţi, urmaţi de familie, reprezentanţi ai statului, reprezentanţi locali, cler şi credincioşi. În timpul procesiunii se vor face 4 opriri şi se va cânta “Sfinte Dumnezeule”. Apoi trupul va fi depus  în criptă. Patriarhul Daniel va face semnul crucii cu vin şi untdelemn pe trupul lui ÎPS Bartolomeu. Se va citi rugăciunea Ectenie pentru morţi şi i se vor oferi onoruri militare. La final se va pecetlui mormântul “până la a doua venire a lui Iisus Christos”.

Update  14: Jandarmii aproximează că sunt prezenţi 5 000 de oameni

Update 13 ora 13,10: Patriarhul Daniel şi-a început predica de final

Update 12: În jurul orei 13,00, sicriul va fi scos din Catedrală şi purtat pe braţe de câţiva credincioşi. Aceştia vor înconjura Catedrala de 3 ori după care trupul lui ÎPS Bartolomeu Anania va fi depus în criptă

Update 11: aproximativ 4000 de oameni  așteaptă în ger sa vadă slujba de înmormântare. La Cluj sunt -9 grade celsius la această oră

Update 10 ora 12,00: Începe slujba de înmormântare

Update 9 ora 11,52: Premierul Emil Boc a intrat în Catedrală alături de mai mulţi reprezentanţi ai PDL, printre care Preşedintele Consiliului Judeţean Alin Tişe, vicepreședintele PDL Ioan Oltean şi Prefectul Judeţului Cluj Florin Stamatian

Update 8: la slujbă mai participă Genralul Mureşan de la Armata 4, Virgil Andreieş fost presedinte al CSM,  fostul secretar al Ambasadei Române la Vatican Şerban Turcuş, senatorul PSD Ilie Sârbu şi şeful PSD Cluj Remus Lăpuşan

Update 7: Rectorul UBB Andrei Marga şi decanul Faculăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Dumitru Matiş au sosit în jurul ore i 11,30 la Catedrală

Update 6: la funerarii au ajuns şeful Inspectoratului de Poliţiei Cluj, Ioan Păcurar, inspectorul şef al ISU Cluj Vasile Şomlea

Update 5: la Catedrală a ajuns şi Episcopul Florentin Crihălmeanu, eparh al Episcopiei de Cluj-Gherla, Episcopul Calinic şi PS Vincenţiu la Slobozia

Update 4: 50 de poliţişti locali se află în Piaţa Avram Iancu şi alături de poliţiştii rutieri şi de jandarmi asigură fluenţa circulaţiei rutiere şi pietonale din zonă, precum şi ordinea şi siguranţa publică a participanţilor la  funeraliile Înalt Preasfinţitului Bartolomeu Anania.

Update 3: aproximativ 500-600 de oameni se află la această oră în Piaţa Avram Iancu. Credincioşii continuă să sosească.

Update 2: Avionul în care se afla premierul Emil Boc a ajuns la Cluj în jurul orei 10,30.

Update 1: Din partea preşedinţiei este prezent la funerarii consilierului prezidential Cătălin Avramescu

[imagebrowser id=126]

___________

Cătălin Nunu

Teodora Iancu

Ana Giol

Mara Rusu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts