Clujenii îşi pot plăti impozitele şi taxele locale începând de astăzi. Pentru a putea beneficia de o reducere cu 10% plata trebuie efectuată până în 31 martie.
Unii dintre clujeni s-au prezentat încă de dimineaţă la ghişee pentru a-şi plăti taxele. “În fiecare an îmi pun bani deoparte pentru că apoi nu îmi mai rămân să plătesc şi nu îmi permit să plătesc majorările”, a declarat Coca Dorina, o pensionară care şi-a plătit astăzi dările către stat.
Cetăţenii au la dispoziţie şi mijloacele electronice astfel, achitarea impozitului poate fi efectuată şi pe internet.
Cei interesaţi să utlilizeze aceste modalităţi de plată sunt asteptaţi la Centrul de Informare pentru cetăţeni, la sediul central al Primăriei sau la sediile din cartier.
La serviciul Taxe şi Impozite, cetăţenii vor completa o cerere şi pe baza buletinului vor primi pe loc un nume de utilizator şi parolă.
Banca prin care se fac plăţile online este Banca Transilvania. Singura condiție cerută cetățeanului este să aibă un card care perimte plata online. De asemenea nu este perceput nici un comison indiferent de banca prin care este făcută tranzacția.
___________
Crina Chiorean
Foto: bloombiz.ro