Compania americană Chevron a dat acordul Guvernului României de a descalifica contractele de concesiune a unor perimetre petroliere din zona Dobrogea, a declarat premierul Mihai Răzvan Ungureanu, conform Mediafax.
Compania Chevron a trimis miercuri Executivului acordul pentru desecretizarea documentelor, iar acestea vor fi publicate astăzi, 26 aprilie, pe site-ul Agenției Naționale a Resurselor Minerale (ANRM). Din aceste documente nu vor fi date publicări cifra totală a investiţiilor ulterioare asumate de Chevron şi nici datele de contact ale reprezentanţilor companiei.
Acest acord a fost cerut în urmă cu două săptămâni, de Guvern, partea română considerând că nu există elemente care pot fi supuse unui secret de stat.
Chevron deţine în România un perimetru de explorare/exploatare a gazelor la Bârlad şi trei perimetre în judeţul Constanţa.
La sfârșitul lunii martie Guvernul a aprobat trei acorduri petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între ANRM şi Chevron. La începutul lunii aprilie, Tom Holst, managerul Chevron pentru România, a declarat că firma care o reprezintă nu are nimic împotriva desecretizării anexelor contractului de atribuire a celor trei perimetre de exploatare a gazului de şist, pentru că iniţiativa de a secretiza clauzele contractuale aparţine statului român şi nu companiei.
Totodată Guvernul a arătat că aceste contracte au fost secretizate conform legislației în vigoare.
________
Mădălina Gorschi