Turiştii care vin în Cluj-Napoca au ocazia să cunoască oraşul alături de studenţii de la Guided Tours.
Guided Tours este un proiect care a luat naştere în anul 2008 în cadrul Facultăţii de Geografie cu scopul de a promova tradiţiile şi poveştile oraşului Cluj-Napoca. Alături de studenţii voluntari sau de cei care vor să facă o carieră ca şi ghid turistic, Ciprian Besoiu, membru al Asociaţiei Cluj Guided Tours, a pus bazele acestui proiectul în anul 2013. Aceştia şi-au propus promovarea oraşului, încurajând voluntariatul şi valorificarea spiritului local.
Cel mai important este că activitatea este iniţiativa noastră, este voluntară şi, cu toate acestea, o facem cu pasiune şi dăruire! În ceea ce priveşte publicul ţintă, ne adresăm oricui: de la turişti străini şi romani, până la localnici, de la copii cărora le oferim servicii adaptate, până la vârstnici, care ne sunt foarte dragi, căci au trăit unele evenimente despre care noi povestim
a precizat Ciprian Besoiu.
Traseul include principalele obiective turistice ale Clujului, într-o durată de aproximativ două ore. Printre acestea, se numără şi străzi medievale, turnuri ale familiilor nobile şi stiluri vechi de arhitectură. După spusele tânărului, echipa de ghizi organizează tururi şi pentru turiştii străini, cunoscând un număr ridicat de limbi străine. Astfel, au apărut tururi pentru germani, maghiari, elveţieni, britanici, americani, italieni, greci, spanioli, greci, japonezi, canadieni, indieni, israelieni, neozeelandezi precum şi alte naţionalităţi.
Membrii s-au pregătit pe parcursului ultimilor ani, aceştia fiind studenţi masteranzi sau absolvenţi ai facultăţilor ce au în vizor turismul, unii dintre ei fiind recunoscuţi ca şi ghid de turism.
În anul 2014, aceştia caută voluntari pentru creşterea numărului de membri, organizând noi programe turistice pentru a promova proiectul „Cluj – Napoca Capitală Europeană a Tineretului 2015”. Din primăvara acestui an, se vor face tururi zilnice gratuite în limba engleză. În weekend-uri, în limba română.
– Elena Crăciun / Sursa fotografiei: www.ziardecluj.ro