Greva Metrorex va paraliza joia viitoare capitala

Administraţie UBB Radio

Sindicaliştii de la metrou vor intra în grevă generală, pe data de 18 martie, având în vedere faptul că protestul personalului de la Metrorex din luna noiembrie a anului trecut a fost legal, potrivit unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit preşedintelui Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ioan Rădoi, în data de 18, activitatea va fi suspendată între orele 04.00 şi 16.00. În urma acestei întreruperi a programului, circulaţia garniturile de tren va reintrea în normal abia în jurul orei 23.00. În urma acestui protest cei de la Metrorex speră să obţină o majorare salarială de 3,7 la sută, aşa cum prevede legea şi condiţii mai bune de muncă.

“După patru luni de aşteptare, vom declanşa greva generală, direct, fără conciliere, negociere sau grevă de avertisment. Puteam intra în grevă imediat după decizia Curţii de Apel Bucureşti din 2 martie, dar nu am vrut să punem bucureştenii în situaţia de a nu avea cu ce să circule. Sperăm ca până în 18 martie Guvernul să-şi dea seama şi să evite declanşarea grevei generale”, a declarat pentru Mediafax Ioan Rădoi.

Curtea de Apel Bucureşti a hotărât, săptămâna trecută, că greva angajaţilor de la metrou, desfăşurată în noiembrie 2009, a fost legală, astfel instanţa a admis contestaţia sindicaliştilor care, în repetate rânduri, au susţinut că acest conflict de muncă rămâne deschis.

Cristina Antonescu

Foto: metrorex.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts