Frigăruia bloggerilor – record culinar incontestabil FOTO

Din oraş Eveniment

Frigăruia bloggerilor, preparată pe strada Mihail Kogălniceanu în cadrul Zilelor Municipiului Cluj-Napoca i-a atras pe trecători prin ineditul său: 100 de metri de pui, cârnați, kaiser și ceapă de Pericei înghesuiți pe țepușe metalice.

Frigăruia a fost pusă pe jar după ce, în prealabil, au fost încinși cărbunii de echipa condusă de bucătarul-șef-pe-role, Adrian Hădean. Veniți încă de la 11 dimineața la fața locului, bloggerii au pregătit toate cele necesare și au acordat indicații tehnice trecătorilor curioși. Oricine ar fi curios când în mijlocul străzii sunt înșirați 100 de metri de frigărui ademenitoare. Oamenii au asistat la întregul proces de pregătire: de la aprinderea cărbunilor, la montarea țepușelor pe jar și până la momentul cel îndelung așteptat – degustarea.

„A avut gustul unei realizări. Este o chestiune inedită faptul că s-a făcut cea mai mare frigăruie din lume și sperăm să o înregistreze în Cartea Recordurilor. Practic, coada a depășit lungimea frigăruii. Clujenii sunt oameni care doresc să dea bani pentru o acțiune caritabilă. Părerile cele care mi-au fost spuse mie au fost pozitive.”, ne-a declarat primarul Sorin Apostu.

Ca la orice record  demn de Guinness Book, lumea s-a adunat, s-a pozat, a filmat, a stat la o coadă mai lungă decât frigăruia, cu gândul că nu pot rata ocazia. Verdictul dat de degustători: frigăruia bloggerilor s-a dovedit a fi un succes delicios.

„Am aflat din media și de pe Facebook. Știam că sunt Zilele Clujului, dar pentru că eu stau pe strada asta normal că mi-a atras atenția că se întâmplă ceva aici. Mă bucur că se întâmplă. Trebuie să fie puse în valoare mai multe lucruri. Avem atâtea lucruri frumoase și cred că lumea ar putea să vină să ne cunoască mai îndeaproape. M-am bucurat că banii de pe frigărui vor fi donați pentru copiii care fac dializă. Mi s-a părut o inițiativă excelentă.”, a spus Florentina,

„Ideea mi-a venit brusc așa. Bing! S-a aprins un bec și a venit ideea. Nu mai știu că era de mult, era prin 2003. În 2003 am făcut o frigăruie de 13 metri, în 2007 una de 20 și acum asta de 100. Nu timpul este problema, problema sunt banii că toate costă. Cred că ne-a descurcat bine. Văd că oamenii stau la coadă. De mâncat mănâncă, văd farfurii goale. Asta înseamnă că pe undeva avem succes. Dacă reușim să strâgem cât mai mulți bani pentru copii înseamnă că am reușit.”, a conchis Adrian Hădean.

 

[fgallery id=7 w=650 h=450 t=0 title=”frigaruia”]

_______________

Ana Giol

Foto: Ioana Paşcu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts