FOTO | Înfrângere clară pe teren propriu și eliminare din primul tur de play-off al LNBF pentru Universitatea Cluj

Sport

Fosta vicecampioană, Universitatea Cluj-Napoca a fost eliminată de actuala vicecampioană, CSM Satu Mare, în primul tur de play-off din Liga Națională de Baschet Feminin. Sătmărencele s-au impus în Sala Sporturilor „Horia Demian” cu 74-53 (22-15, 17-16, 20-9, 15-13).

Clujul a început meciul cu Paula Cenean, Mihaela Maxim, Tierra Henderson, Irina Părău și Aleksandra Begenisic. CSM Satu Mare a replicat cu primul 5 alcătuit din Promise Amukamara, Anamaria Kadar, Dlesha Lloyd, Andra Mandache și Brittany Denson.

Prima parte a sfertului inaugural a fost echilibrată, echipele mergând „cap la cap”, gazdele reușind să conducă după șase minute, cu 15-13, moment în urma căruia nu au înscris niciun punct până la finalul actului de debut, CSM-ul replicând cu un „run” de 9-0.

Diferența de sub 10 puncte s-a menținut pe parcursul următorului sfert, parțial în care s-au remarcat Denson și Amukamara pentru oaspete, care au intrat la cabine cu un avans liniștitor de 8 puncte.

Repriza a doua a marcat distanțarea pe tabelă a sătmărencelor, care au condus și cu 24 de puncte diferență la un moment dat, 66-42, după libere transformate de Promise Amukamara. S-a terminat 74-53 pentru vizitatoare, care s-au calificat în semifinale după un „sweep” în fața Clujului.

Andra Mandache și Promise Amukamara au fost principalele marcatoare ale partidei, cu câte 17 puncte, urmate de Dlesha Lloyd cu 16 puncte, 7/9 aruncări reușite, respectiv Brittany Denson cu 12 puncte și 15 recuperări. Din tabăra clujencelor s-au remarcat Tierra Henderson cu 15 puncte și 9 recuperări, Aleksandra Begenisic cu 12 puncte și Roberta Bot cu 9 puncte și 3/5 aruncări reușite.

Pentru sătmărence urmează duelul din semifinale cu câștigătoarea întâlnirii Olimpia Brașov – Phoenix Constanța, în vreme ce U Cluj va juca pentru locurile 5-8 cu pierzătoarea acestui „match-up”.

– Material realizat de Krisztian Bucsi

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts