Ford România va depăși criza cu ajutorul Comisiei Europene

Economie

Ford România SARomânia va beneficia de pe urma deciziei Uniunii Europene de a susţinerea companiilor afectate de criză. Statul român a decis că Ford România SA este compania care se va bucura de acest sprijin în valoare de 57 de milioane €.

Programul lansat de Comisia Europeană vizează formarea profesională a viitorilor, dar și actualilor angajați din cadrul fabricii de automobile din Craiova. De acest program vor beneficia aproximativ 9 000 de angajaţi pe o perioadă de cinci ani. Implementarea și derularea acestuia va costa de aproximativ 185 de milioane €, din care societatea urmează să finanţeze aproximativ 128 de milioane €.

„Ajutorul propus sprijină un proiect de formare ambiţios care va produce efecte pozitive pentru angajaţii de la fabrica din Craiova, pentru dezvoltarea regională şi pentru societate în ansamblu. Cu toate acestea, am impus condiţii stricte pentru a ne asigura că ajutorul îndeplineşte obiectivele vizate şi nu creează denaturări nejustificate ale concurenţei.” A declarat comisarul pentru concurenţă, doamna Neelie Kroes.

Comisia Europeană a impus de asemenea o serie de condiţii cu privire la plata ajutorului: ajutorul se plăteşte în tranşe periodice, iar sumele vor corespunde cheltuielilor suportate efectiv, Ford România SA va prezenta anual rapoarte autorităţilor române şi Comisiei cu privire la formarea oferită şi cheltuielile suportate, angajaţii fabricii de la Craiova vor primi certificate de participare în care se va specifica conţinutul şi durata formării primite.

Cristina Antonescu

Foto: www.romanialibera.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts