Biletele pentru festivalul Comedy Cluj s-au pus astăzi în vânzare la Cinema Republica. Acestea vor putea fi procurate începând de mâine de la toate sălile de cinema din Cluj și costă în regim normal 8 lei iar pentru elevi și studenți prețul este de 6 lei. Abonamentele cu cinci bilete costă 35 de lei iar cele cu 10 tichete, 60 de lei.
Festivalul Internațional al Filmului de Comedie “Comedy Cluj” va începe la Cluj-Napoca în data de 10 octombrie și se va desfășura pe parcursul a nouă zile.
“Trăim niște vremuri în care avem nevoie de comedie și comedia mi se pare un gen foarte complex, pentru că sunt foarte multe fațete ale comediei. Avem filme foarte variate din toate timpurile și am încercat să acoperim toate fațetele acestui gen. Dorim să creștem și credem că prezența unui festival de nișă este benefică și va fi bine primită de către populație”, a declarat directorul administrativ al festivalului, Horațiu Dan.
Pentru acest festival s-au programat circa 200 de proiecții, în trei cinematografe centrale, Republica, Victoria, Arta, dar și la Casa de Cultură a Studenților.
Evenimentul reprezintă o premieră în România pentru acest gen de festival și va oferi publicului peste 70 de filme din 20 de țări. În cadrul festivalului vor concura 12 filme din toată lumea care se vor confrunta pentru trofeul Comedy Cluj.
Selecția filmelor a fost realizată de Vladimir Marin, în prezent distribuitor de film, împreună cu consultanți străini iar bugetul festivalului este de aproximativ 1 milion de Ron.
Scopul acestui festival este din punctul de vedere al organizatorilor acela de a transforma Comedy Cluj în cel mai mare festival de comedie din Europa Centrală și de Est și de a reînvia cinematografele clasice ale Clujului.
Ceremonia oficială de deschidere va avea loc la cinematograful Republica, sâmbătă, 10 octombrie de la ora 10, cu vizionarea filmului “Vacanța domnului Hulot”, în regia lui Jacques Tati.
Volosciuc Iuliana