Festivalul naţional studenţesc de producţie vizuală şi non-ficţională V for Visual se desfăşoară în perioada 26-27 mai, fiind organizat de către Departamentul de Jurnalism din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Festivalul se adresează studenţilor din domeniile: Media, Antropologie, Jurnalism şi Comunicare, găzduind o competiţie de producții video studențești non-fiction, o expoziție de fotografie și workshopuri vizând noile tendințe ale jurnalismului vizual, susținute de profesioniști recunoscuți.
Audienţa va desemna prin vot lucrarea cu cel mai mare succes la public.
Înscrierile se pot face până la 1 mai, în următoarele secţiuni:
- Non-fiction film (maxim 10 minute);
- Photo slideshow (produse în cadrul activităţilor cu caracter didactic, dar şi în afara lor, nu mai vechi de anul 2015);
- Jurnalism (produse în cadrul activităţilor cu caracter didactic, dar şi în afara lor, nu mai vechi de anul 2015).
Pentru înscriere, studenții trebuie să trimită pe adresa trofin@fspac.ro:
- Numele complet;
- Anul/Programul de studiu;
- Facultatea, Universitatea;
- Titlul lucrării şi un link către aceasta;
- Un sinopsis de maxim 500 de caractere descriind lucrarea, contextul realizării acesteia și tehnicile de producție utilizate;
- CV ataşat;
- E-mailul trebuie să aibă titlul V FOR VISUAL.
Se acceptă lucrări în limba română sau în limbile engleză, maghiară sau germană, subtitrate în limba română. Programul final al evenimentului va fi făcut public pe site-ul departamentului în perioada 5-10 mai 2016.
„Avem studenţi capabili să facă faţă oricăror provocări ale industriei, iar acest festival le dă ocazia să fie jurizaţi de profesionişti de top. În cariera oricărui om contează să i se traseze direcţii corecte încă de la început, iar acest festival dovedeşte cu prisosinţă că facultatea pregăteşte cu adevărat profesionişti, nu simpli teoreticieni”
afirmă lect. dr. Constantin Trofin, cadru didactic al FSPAC.
Teaser-ul din 2016 poate fi urmărit accesând link-ul de mai jos:
– Mădălina Pîrlog / Sursa fotografiei: communicationeffect.com