Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Cluj Guided Tours organizează, în acest weekend, două tururi tematice dedicate femeilor care au oferit farmec istoriei clujene. Primul dintre acestea, susținut în limba română și numit simbolic ”Povestea Femeii Clujene”, are loc sâmbătă, 4 martie, fiind succedat, pe 5 martie, de un tur în limba engleză, ”Women from Cluj”. Prețul unui bilet este de 15 lei.
Ambele tururi vor începe la ora 15 și au ca punct de pornire Piața Muzeului, în fața Muzeului de Istorie. Acestea se vor desfășura în centrul orașului, cuprinzând Piețele Muzeului, Unirii și Avram Iancu. Timp de două ore, cei prezenți vor descoperi poveștile pline de magie, cultură și dragoste ale femeilor de marcă ce s-au născut sau au trăit în Cluj-Napoca, printre acestea numărându-se Claudine Redey, Anna Bathory sau Eta Boeriu. Totodată, participanții vor afla cum erau privite, în diverse epoci, femeile din aceste locuri.
Cluj Guided Tours este o asociație de ghizi de turism, care oferă șansa de a cunoaște mai îndeaproape ”Orașul Comoară” al Transilvaniei, de a simți spiritul urbei și de a-i descoperi istoria și moștenirea culturală. În afara tururilor tematice organizate cu ocazia unor evenimente importante, organizația oferă regulat atât tururi ghidate gratuite, cât și personalizate, contra-cost.
– Cristina-Elena Talpoș / Sursa fotografiei: Cristina-Elena Talpoș