Handbalista Valentina Ardean-Elisei a fost inclusă în echipa ideală a Campionatului European de handbal feminin din Macedonia, încheiat ieri cu victoria Norvegiei.
Elisei a fost desemnată cea mai bună extremă stânga a competiţiei de către Federaţia Europeană de Handbal.
În 2005, Valentina Ardean-Elisei, de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, a fost aleasă cea mai bună extremă stânga a Campionatului Mondial din Rusia.
Elisei a fost golghetera echipei României la Europeanul 2008 cu 37 goluri. În clasamentul general al celor mai bune marcatoare, românca a ocupat locul 6. Primul loc în topul marcatoarelor a fost ocupat de norvegianca Linn Kristin Riegelhuth cu 51 goluri.
Din echipa ideală a CE 2008 fac parte 4 jucătoare din echipa Norvegiei, campioana europeană, câte una din Spania, Germania şi România.
Echipa ideală a competiţiei din Macedonia:
Portar : Katrine Lunde Haraldsen (Norvegia)
Extremă stanga : Valentina Elisei-Ardean (România)
Inter stânga : Tonje Larsen (Norvegia)
Centru : Kristine Lunde (Norvegia)
Pivot : Begona Fernandez (Spania)
Inter dreapta : Grit Jurack (Germania)
Extrema dreaptă : Linn Kristin Riegelhuth (Norvegia)