Observatorul Astronomic al Universităţii Babeş-Bolyai este deschis, iar doritorii sunt invitaţi să observe eclipsa de acolo atât din cupola nouă, cât şi din cea veche, unde echipamentele sunt special aranjate pentru a capta cât mai bine acest eveniment.
Intrarea este liberă, însă deocamdată cerul este acoperit în zona Clujului şi fenomenul se poate observa doar din zonele cu altitudine de peste 1500 de metri, declară Liviu Mircea, cercetător la Observatorul Astronomic din Cluj-Napoca.
Tot acesta ne precizează în ce condiţii se poate privi o astfel de eclipsa:”Obligatoriu, în condiţiile unui cer senin, observarea unei eclipse de soare se face doar cu elemente adecvate, respectiv filtre sau instrumente filtrate, deci dotate cu filtre solare. Acum, în aceste condiţii nu este absolut niciun pericol în a privi cu ochiul liber, stratul de nori se comportă ca un filtru perfect.”
Apogeul va fi atins în jurul orei 10.30, iar fenomenul se va încheia complet la ora 12.
Observatorul este situat pe Strada Ciresilor, nr. 15.
____________
Andrada Lăutaru
foto: infomm.ro