Studenții clujeni, și nu numai, pot primi bilete gratuite la Untold sau Neversea dacă donează sânge până în 10 iulie. Organizatorii celor două festivaluri au anunțat că persoanele care donează sânge în cadrul unor caravane mobile și se înscriu mai apoi în baza de date „Şi Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) vor primi un bilet gratuit la unul dintre cele două evenimente muzicale.
Împreună cu platforma tehnologică de donare de sânge „Și Eu Donez”, organizatorii Untold și Neversea lansează astăzi campania de donare de sânge care a mobilizat mii de români și care a demarat în 2016 prima Rețea a Donatorilor Benevoli de Sânge din țară. Campania se desfășoară în perioada 14 iunie-10 iulie.
Caravane mobile vor fi amenajate în patru oraşe ale ţării: Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara şi Constanţa, iar cei care vor dona sânge acolo între orele 08:00-12:00 vor putea beneficia de un bilet gratuit la Untold sau Neversea.
- Cluj-Napoca: 17, 18 iunie – Bulevardul Eroilor
- Bucureşti: 24, 25 iunie – Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle
- Timişoara: 1, 2 iulie – Iulius Mall
- Constanţa: 1,2 iulie – Parcul Tăbăcăriei
Conform organizatorilor, cei care donează sânge la centrele de transfuzii din întreaga țară și intră în rețeaua „Și Eu Donez”, vor primi reducere la abonamente pentru cele două festivaluri. Aceștia trebuie să acceseze link-ul http://untold.com/blood-network, unde trebuie să completeze formularul solicitat și să atașeze o poză cu adeverința de donator. Mai apoi vor primi pe adresa de mail un cod cu care vor putea achiziționa abonamentele cu reducere
În acest moment, reţeaua donatorilor benevoli de sânge de pe platforma «Şi eu donez» reprezintă 4000 de membri, din care peste 1700 s-au înscris în perioada campaniei Blood Network 2016. Untold 2017 va avea loc în perioada 3 – 6 august la Cluj-Napoca, iar Neversea, între 7 şi 9 iulie, în Constanţa.
– Mădălina-Maria Stînea / Sursa fotografiei: Obsevator.tv