Rafturi cu lumânări în partea dreaptă a scenei; două cufere distanțate, câteva scaune și un pat, acestea sunt elementele decorului ce se metamorfozează, fiind, rând pe rând, întruchiparea celor două moșii: Thrushcross Grange și Wuthering Heights.
Personajele din romanul lui Emily Bronte, tradus în limba română de Henriette Yvonne Stahl și cu o adaptare semnată de Mariana Vartic, au acea incredibilă putere de a introduce spectatorul într- un alt fel de univers, unde ierarhia valorilor umane se transfigurează, marcând fiecare destin în parte. Povestea tragică a protagoniștilor Catherine Earnshaw și Heathcliff – în interpretarea excepțională a Rominei Dumitrean și a lui Cristian Grosu – e redată prin prisma unui martor omniprezent, devenit astfel un pion principal în acțiunea piesei. Nelly Dean( Irina Wintze), un adevărat înger păzitor al familiei Earnshaw timp de patru generații, e cea care dă viață istorisirii tragice; o poveste ce deține nu atât cheia unei iubiri marcate de sacrificii, ci a unui timp și spațiu în care viața capătă valori diferite. Scenariul , aparținând Adei Lupu, permite un joc în care extazul și disperarea, delirul și lacrimile, iubirea și ura se împletesc, întreaga piesă fiind o evocare ce are loc sub ochii unui străin, un personaj pentru care viața presupune alte principii decât cele care coordonează lumea din jurul moșiei Wuthering Heights. Spectacolul debutează cu apariția celei care reprezintă sufletul moșiei. Ceva simplu și spontan dă acel sentiment de admitație și uimire la vederea ei. Intensitatea cu care trăiește orice sentiment se transpune și în sufletul spectatorului. Însă asta e doar o parte din trecutul răvășit de suferință, trecut care devine prezent, într- un dans posibil doar prin scenariu și regie, pe care simplul cititor nu- l poate nici măcar bănui. Rătăcit în acest spațiu lipsit de ideea de temporalitate, Lockwood, noul chiriaș de la Grange, are plăcerea de a- l cunoaște pe temutul Heathcliff, personaj tulburător, a cărui apariție îl lasă confuz. Wuthering Heights se dovedește a fi un loc al frustrărilor, al regretelor, unde țipetele și amenințările constituie un obicei zilnic al locuitorilor. Lockwood devine el însuși mator al fiecărei acțiuni, al fiecărui cuvânt rostit de personaje. Evocarea are în sine ceva straniu; protagoniștii trăiesc în cadrul unor extreme, iubirea inocentă e înlocuită cu sacrificiul în favoarea averii, cu ura și regretul, cu dorința de a da timpul înapoi. Catherine și Heathcliff, o imagine care nu suporta scindare, dispusă să încalce orice reguli sau prejudecăți, e modificată de elementul care își pune amprenta pe orice particulă a Universului. Timpul, ca modelator al existenței umane, aduce cu sine intensificarea fiecărui sentiment al personajelor. Afecțiunii care se transformă în iubire ii se opune dorința de avere și astfel Heathcliff va fi lăsat în urmă, în favoarea lui Edgar Linton ( Ionuț Caras), moment de cotitură, de transformare a inocenței în ură. Dispariția lui, urmată de nunta care o va lega pe Catherine de Edgar, este o durere pe care aceeași forță nestăpânită, timpul, o înghite, aceasta fiind probabil și cauza uimirii protagonistei, doamna Catherine Linton acum, la revenirea vechii și nemuritoarei ei iubiri în scenă. Din băiatul neștiutor și sărac, Heathcliff e transformat însă într- un gentleman, dar iubirea, deși nu a dispărut niciodată, e acoperită de dorința răzbunării. Astfel, se căsătorește cu Isabella Linton, reușește să devină stăpânul ambelor moșii,însă rămâne alături de Catherine până în momentul morții ei, când, într- un dialog impresionant cu Nelly, cea care le- a fost mereu un ajutor, o introspecție menită să lege trecutul de prezent, își dezvăluie latura sensibilă, slabă, ascunsă sub masca nepăsării. Pedeapsa îi este însă prea grea; fiica iubitei sale Catherine rămâne ca o umbră care îl bântuie, băiatul fostului stăpân, Hareton, e un fel de alter- ego al său, iar propriul fiu,Linton Heathcliff, e prea slab pentru a- i călca pe urme. Heathcliff nu încetează însă să îi ruineze pe cei din jurul său, neavând niciun motiv întemeiat să trăiască; răzbunarea e singurul lui țel, materializat prin avuție, aceasta fiind cândva cauza pentru care fusese respins.
Povestea relatată într- un prezent atemporal de către vechea menajeră, Nelly, creează un context care îi permite străinului Lockwood să înțeleagă ce e dincolo de atitudinea aspră a acestui personaj misterios. Aceeași poveste îl determină și să renunțe la decizia de a închiria Grange. Plecarea lui nu înseamnă însă sfârșitul; nu până când Heathcliff nu- și întâlnește iubirea. Un spectacol impresionant, capabil să transmită tragism, fericire și dragoste laolaltă. O dramă care, dincolo de povestea unor personaje, se leagă de un spațiu care respectă alte valori. Ceea ce începe ca o iubire, se transformă în răzbunare și ură, pentru ca, la final, senimentul cel mai pur să triumfe din nou, de această dată într- o altă dimensiune.
Cu o regie tehnică aflată sub îndrumarea lui Arhidiade Mureșan, o coloană sonoră specială, datorată lui Tibor Cari și costume atribuite Smarandei Almășan și lui Cristian Rusu, spectacolul de două ore și treizeci de minute, susținut la Teatrul Național din Cluj- Napoca, e perfect pentru cei care caută un moment de relaxare, dar în același timp o sursă de cultură; e mai mult decât o poveste a iubirii, e povestea unor destine atipice, care absoarbe spectatorul, îl transformă, îi imprimă sentimentele personajelor ei.
– Christinne Schmidt /
