Compania de handling THS cercetată de OPC

Economie

În urma sesizărilor depuse la OPC, s-a constatat că responsabilii cu informarea pasagerilor despre întârzierea  exagerată a avioanelor din ultima vreme  sunt cei de la firma de handling  THS și nu cei de la WizzAir. S-a ajuns la această concluzie în urma unei întâlniri între Oficiul pentru Protecția Consumatorilor și  conducerea companiei aeriene.

În momentul în care avioanele au întârzieri firma de handling trebuie să înştiinţeze pasagerii în scris despre problemele apărute şi trebuie să le pună la dispoziţie nişte formulare pe care sunt scrise toate beneficiile de care ei pot dispune.

“Comunicarea și informarea este responsabilitatea firmei de handling și acest lucru va fi adus în vedere cu siguranță și chiar vom insista pe acest aspect și automat și obligațiile ce decurg. Datorită lipsei de interes și nedorind să fie responsabili de acest aspect, normal că au incercat să ne ascundă anumite documente”, a declarat comisarul OPC, Mircea Radu.

Compania riscă sancțiuni drastice din cauza necomunicării cu pasagerii.

Alexandra Nati

Mihaela-Flavia Mureșan

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts